Declarațile dure ale lui Laszlo Boloni la adresa lui Ilie Balaci și Nicolae Dobrin continuă să facă valuri, Pavel Badea sărind și el la grumazul fostului internațional român.
Boloni a spus că Balaci a jucat fotbal la nivel mare doar 2-3 ani și nu a fost serios, dar a primit o replică dură de la Pavel Badea.
Primul fotbalist care a ajuns la 100 de selecții în naționala României, Laszlo Boloni, a făcut unele declarații agresive la adresa lui Ilie Balaci și Nicolae Dobrin, doi dintre cei mai mari jucători din istoria țării noastre.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Rând pe rând, Nicolae Negrilă, fost fotbalist la Universitatea Craiova, Lorena Balaci, Gica Dobrin, soția fostului mare fotbalist din Pitești, și acum Pavel Badea l-au pus la punct pe Boloni.
„Sunt surprins că Bölöni are un astfel de comentariu față de unul dintre cei mai buni fotbaliști români. A fost idolul meu și pot găsi o explicație doar prin vârsta înaintată a domnului Bölöni care îi joacă feste în momentul ăsta.
Nu găsesc o explicație la o astfel de declarație la adresa unui fotbalist valoros, din punctul meu de vedere mult, mult mai valoros decât a fost Bölöni. Eu îl consider pe Balaci în top trei cei mai valoroși fotbaliști din toate timpurile, fiecare are preferințele lui.
Nu cred că el s-a gândit la Craiova, eu cred că a fost o declarație nefericită, dacă este adevărată, nu-i creează decât o imagine negativă unui om care este recunoscut ca foarte echilibrat”, a fost reacția lui Pavel Badea, pentru iAMsport.ro.
Boloni este primul fotbalist primul fotbalist care a ajuns la 100 de meciuri pentru naționala României. A mai jucat două, dar, conform unor statistici care iau în calcul și partidele pentru echipa olimpică, a ajuns la 108 confruntări.
După ce s-a retras din activitate, a pregătit mai multe formații, inclusiv naționala României. Recent, a fost invitat la un podcast, unde și-a spus părerea despre cei doi foști mari fotbaliști români, ambii decedați.
„Ilie Balaci a jucat puțin fotbal la nivel mare, 2-3 ani și a dispărut. Dar, și în treaba asta cu accidentarea lui Ilie… Ilie Balaci, Dumnezeu să mă ierte, nu a fost băiat serios.
Gicu Dobrin… eu pe el nu îl pun între, poate că aici deja am niște adversari, pentru că Gicu Dobrin nu a fost un jucător serios, pe el nu puteai să contezi. Aa, că știa să ia mingea, să o ducă, să facă, că a câștigat campionatul, gol împoriva lui Dinamo.
Ok, dar a jucat fotbal 3 ani de zile! Fotbal de mare nivel. Dar de ce? Este adevărat, Lucescu și cu Dinu, care au dominat Dinamo și au dominat echipa națională a lui Angelo și a lui Valentin Stănescu”, a spus Boloni, potrivit iAM Sport.